Coronarografie - Angiografie coronariană

Prin aceasta procedura medicii noștri cu specializarea cardiologie intervențională pot vizualiza în timp real vasele de sânge din jurul inimii și pot interveni pentru a trata anumite leziuni ale acestora.

 

Procedura se desfășoară cu ajutorul unui echipament medical special numit angiograf. Medicii introduc cateterele cardiace si prin injectarea unei substanțe de contrast evidențiază arterele coronare. Este o procedură rapidă, precisa și minim invaziva. Cu ajutorul ei medicii pot obține informații despre starea de sănătate a vaselor de sânge din jurul inimii și pot elabora un plan de tratament.

Status disponibilitate fonduri suficiente

În acest moment sunt disponibile suficiente fonduri pentru luna curenta pentru proceduri de cardiologie intervențională cu decontare prin Casa de Asigurari de Sănătate.

Programarile transmise prin formularul online au prioritate, acestea sunt procesate automat si au prioritate in fata programarilor si solicitarilor transmise telefonic.

Coronarografie - Angiografie coronariană


Coplată 1450 lei

Costuri suplimentare în afara procedurii medicale decontate cu biletul de trimitere.

Cost integral fără bilet de trimitere 3170 lei

Disponibil pentru toți pacienții asigurați ce prezintă la internare bilet de trimitere de la medicul specialist.

Ofertă în limita fondurilor disponibile.

Consiliere de specialitate

Paula Ungureanu vă poate oferi toate răspunde legate de procedurile medicale de cardiologie intervențională, coronarografii și arteriografii.

Disponibil Luni - Vineri 08:00 - 20:00.

Sambata 08:00 - 14:00 Duminica - Indisponibil

Paula Ungureanu

Consilier medical Angiomedica

Programare online coronarografie

Solicitați online o programare pentru o procedura de cardiologie intervețională cu decontare directă cu bilet de trimitere prin Casa de Asigurari de Sănătate.

Programarile transmise prin formularul online au prioritate, acestea sunt procesate automat si au prioritate in fata programarilor si solicitarilor transmise telefonic.

INFORMAȚII IMPORTANTE

Angiografia coronariană

Vă rugăm să citiți cu atenție informațiile prezentate mai jos.

Ce este coronarografia?

Coronografia nu este un tratament in sine, ci este o procedură de diagnostic prin intermediul căreia medicul examinează arterele coronare si detectează eventualele îngustări ce pot sa apară la nivelul arterelor, (numite stenoze coronariene) depuneri de colesterol pe interiorul acestora.

În cazul blocării complete a unei artere coronare se produce infarctul miocardic, o complicație cu potențial fatal ce intervine datorită suprimării fluxului sanguin către mușchiul cardiac.


Când este indicată?

Procedura este necesară la apariția unor simptome precum dureri in piept, senzatie de oboseală, modificări EKG, anomalii depistate prin ecografie cardiacă. Aceste simptome împreună cu alți factori pot sugera existența bolii coronariene. Diagnosticul exact se poate pune doar în urma unei arteriografii coronariene. Medicul specialist cardiolog este în măsură sa recomande efectuarea unei coronarografii.


Ce avantaje prezintă?

Principalul avantaj al acestui tip de investigație este faptul că este o procedura minim invazivă ce nu necesită internare prelungită, pacientul fiind externat de obicei în mai puțin de 24 de ore.

Un alt avantaj însemnat este reprezentat de faptul că în cazul în care în timpul procedurii de coronografie se identifică leziuni ale vaselor coronare acestea pot fi tratate pe loc în cadrul aceleiași proceduri prin montarea unui stent coronarian sau mai multe, după caz. 


Ce riscuri există?

In cazuri foarte rare pot apare efecte adverse în cursul procedurii.

Alergia la substanța de contrast sau unele medicamente

Apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor

Infarct miocardic (șansa de 1/10000 de pacienți)

Apariția de hematoame (vânătăi) la locul unde a fost inserat cateterul

Echipa medicală este pregătită și gata să intervină eficient în cazul apariției unor complicații în cursul procedurii.


Înainte de procedura

Cu excepția cazurilor urgente (infarct miocardic acut), coronografia este programată din timp fiind o procedură medicală de investigație.

 

Înaintea procedurii medicul cardiolog recomanda efectuarea unei serii de teste și analize

 

·     Analize uzuale de sânge (grup sanguin, probe de coagulare, uree, creatinină, hemoleucogramă)

·     Electrocardiograma

·     Ecografie cardiacă

 

Pacienților ce au in tratament anticoagulante orale vor primi indicații de suspendare a tratamentului cu una sau doua zile in avans.

Nu vei consuma alimente și nu vei bea lichide cu câteva ore inaintea procedurii.

 

In cazul pacienților ce au programată și implantarea de stent se indică adăugarea de medicamente antiagrenante daca acestea nu sunt deja in planul de tratament.

 

Recomandăm prezentarea tuturor documentelor medicale anterioare pentru a facilita analiza amănunțită a dosarului medical în vederea programării procedurii medicale.


Desfășurarea procedurii

Coronarografia este o procedura medicala de scurta durata, internarea uzuala este de 24 de ore. Procedura realizata de echipa Spitalului Angiomedica durează aproximativ 30 de minute, uneori mai mult dacă coronarografia este grupată cu alte proceduri de cardiologie intervențională, de exemplu angioplastia coronariana cu stent (implantare stent).

Medicul specialist intervenționist va introduce un cateter (un tub subtire si flexibil) prin artera de la incheietura mainii. Cateterul va fi ghidat cu precizie pana la nivelul arterelor coronare. Prin cateter se introduce o substanță ce permite vizualizarea in timp real a arterelor folosind raze X.


După procedură

Pentru eliminarea substanței de contrast este recomandată hidratarea prin consumul a minim 2 litri de lichide în următoarele 24 de ore după coronarografie.

După coronarografie pacienții rămân internați si monitorizați de echipa medicală până la vizita medicala anterioară externării.


Coronarografie sau Angio-CT?

Coronarografia și Angio-CT sunt proceduri medicale diferite utilizate pentru a diagnostica problemele cardiace. Ambele metode implică utilizarea de substanțe de contrast pentru a evidenția vasele de sânge și pentru a obține imagini ale inimii și ale vaselor de sânge.


Coronarografia, cunoscută și sub denumirea de angiografie coronariană, este o procedură invazivă în care un cateter este introdus într-o arteră din braț sau picior și ghidat către arterele coronare (arterele care alimentează inima). O substanță de contrast este injectată prin intermediul cateterului, iar apoi sunt realizate radiografii pentru a obține imagini ale arterelor coronare și pentru a detecta eventualele probleme (cum ar fi blocarea sau îngustarea). Această procedură poate fi folosită pentru a diagnostica bolile coronariene, cum ar fi angina și infarctul miocardic.


Angio-CT este o procedură imagistică neinvazivă care implică utilizarea unui computer tomograf pentru a obține imagini

detaliate ale inimii și ale vaselor de sânge. Pacientul este așezat pe o masă de scanare și este injectat cu o substanță de contrast prin intermediul unui cateter intravenos. Computerul tomograf rotește în jurul pacientului, capturând imagini detaliate ale inimii și ale vaselor de sânge. Această procedură poate fi folosită pentru a detecta probleme cardiace, cum ar fi blocarea arterelor

coronare sau anevrismele vaselor de sânge.


Coronarografia este o procedură mai precisă decât angio-CT în detectarea problemelor coronariene. Angio-CT este o alternativă mai puțin invazivă și mai convenabilă, dar mai puțin precisă decât coronarografia în detectarea unor probleme cardiace.